+

Noutăți VirtualCards

Din categoriile: Utile Timp liber
VirtualCards
29 Nov 2018
A
A

1 Decembrie

Pentru noi toţi care simţim, iubim şi gândim româneşte, în 2018 sărbătorim Centenarul Marii Uniri. Astfel, comemorăm 100 de ani de la evenimentul major al anului 1918, desăvârşirea României Mari, realizată prin unirea provinciilor românești cu România. Mai întâi a fost unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), apoi unirea Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918), iar în final unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Țara Mamă, România (1 decembrie 1918).

Evenimentul a avut o însemnătate foarte mare atât pentru locuitorii prinicipatelor, cât şi pentru repoziţionarea României ca stat unitar si independent în Europa, de aceea continuă să fie deosebit de important şi astăzi. Marea Unire de la 1918 a insemnat efortul sustinut al românilor care au infaptuit-o si credinta că toată suflarea românească trebuie să trăiască împreună, într-un singur stat, ROMÂNIA.

Ziua Naţională a României  reprezintă sărbătorirea momentului în care România a devenit un stat unitar, democratic, statul tuturor cetăţenilor săi, indiferent de etnie, religie sau opțiuni ideologice. O unitate în diversitate.

Imnul naţional răsună în casele tuturor şi la tot pasul flutura tricolorul. Anul acesta evenimentele pregătite vor fi speciale, astfel că indiferent  dacă sunteţi din Bucureşti sau din orice alt colţ al ţării, veţi găsi un loc pregătit de sărbătoare,  unde să petreceţi si sa va bucurati impreuna cu familia si prietenii. Nu uitaţi, anul acesta oraşul Alba Iulia va fi adevarata vedetă a turismului românesc de 1 Decembrie aşa că, dacă aţi decis să fiţi prin zonă, vă veţi bucura de spectacol din primele rânduri.

Atmosfera veselă se va simţi nu doar prin paradele organizate în fiecare oraş, ci şi prin aroma îmbietoare a preparatelor tradiţionale. Fie că alegeţi să petreceţi timpul cu familia la paradă, la târguri sau alte evenimente speciale organizate, fie că plecaţi în excursie pe meleagurile ţării, nu uitaţi să vă bucuraţi de această zi unică. 

De aceea, şi comericianţii voştri preferaţi au făcut pregătiri speciale cu care să vă întâmpine în această zi de sărbătoare. Pornind de la decoraţiunile care vor împodobi locuinţele şi străzile, până la bucatele româneşti care vor încărca mesele românilor de pretutindeni, partenerii VirtualCards si-au aprovizionat rafturile magazinelor.

  • Mergeti in acest weekend la munte? Nu uitati ca vremea se anunta destul de aspra astfel incat, pentru a ţine piept frigului, să vă îmbrăcaţi bine. Verificaţi aplicaţia Virtualcards, aveti oferte generoase la articole de îmbrăcăminte. Puteţi alege dintre surprizele pregatite de Salomon, Sport Vision, Buzz, Lee Cooper sau Kenvelo.
  • Dacă doriţi să vă petreceţi seara alături de familie sau prieteni, puteţi pregăti o masă delicioasă si la preturi prietenoase. Folositi lista de cumpărături virtuală din aplicaţia VirtualCards şi astfel vă rămâne doar să treceţi în vizită pe la cora, Selgros sau Lidl. Un festin alături de familie este perfect pentru a aniversa o zi specială.
  • Decoraţiunile tematice potrivite pentru a intra în atmosfera de sărbătoare sunt "un must". La Nobila Casa, Homelux, Brico Depot sau MAM Bricolaj găsiţi tot ce e necesar pentru casa voastră. Amenajaţi un decor de poveste pentru a primi musafirii cum se cuvine în zi de sărbătoare.

Întreaga ţară va răsuna pe 1 decembrie de veselie şi cântece de sărbătoare. Cu acest prilej, echipa VirtualCards urează tuturor românilor un călduros LA MULŢI ANI! Fie ca următorii 100 de ani să fie mai prosperi şi plini de realizări ca cei ce tocmai au trecut! smiley

 

Share
Share

Noutăți din aceeași categorie

DESCARCĂ APLICAȚIA
Caută pe blog
Caută

Categorii de noutăți

Newsletter